O bătrână ar fi fost ridicată de patru agenţi de la Poliţia Locală pentru că vindea flori în centrul oraşului Cluj-Napoca, potrivit monitorulcj.ro. Imaginea ar fi fost surprinsă în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, unde, pe colţ cu strada Memorandumului, o bătrânică încerca să vândă bucheţele de flori trecătorilor.
,,Boc combate toate pericolele ce pasc oraşul de cinci stele, sărăcia, evaziunea fiscală încorporată în florărese’’, este comentariul care însoţeşte poza.
Potrivit martorilor, aceasta ar fi fost ridicată de patru agenţi, lucru care i-a înfuriat pe internauţi. Reacţia lor nu a întârziat să apară:,,Doamna vinde flori pentru a-şi permite tratamentul medicamentos lunar şi pentru a-şi achita chiria/ Patru poliţişti. Este absolut revoltător. Nervi şi dezgust. Autorităţile locale condamnă la şi mai multă sărăcie şi singurătate bunicuţele care vând pe doi lei câteva flori parfumate din grădina lor. Mi se pare o acţiune plină de cruzime, o dovadă a lipsei de umanitate în numele unui legalism exagerat‘’, sunt doar câteva dintre comentarii.